Daniel Sîrcu - co-founder

Țin să cred că pasiunea mea pentru călătorii a început cu mult înainte să fiu conștient de acest lucru. Am tot văzut poze și auzit povești că împlinisem abia un an de zile atunci când am început să îmi petrec verile în cort alături de părinți pe plajă în Constanța.

M-am născut și am crescut la Chișinău, până la 19 ani am tot explorat Europa de Est, iar după ce mi-am luat diploma de bac, mi-am propus să explorez…cam toată lumea. Nu aveam nici o altă opțiune în alegerea facultății decât facultatea de turism, oriunde s-ar afla ea.

Întâmplarea a făcut să fiu acceptat în unul din orașele cu cele mai multe naționalități din lume – Amsterdam. Astfel următorii șase ani i-am petrecut acolo. Ani în care am învățat și muncit în industria turismului și cea hotelieră, de la hoteluri mici până la evenimente internaționale, de la proiecte în grupuri cu cei mai tari profi care au călătorit peste tot în lume până la proiecte mari cu primăria Amsterdam-ului și inclusiv un internship de 6 luni în Noua Zeelandă.

Inspirat de oamenii pe care am ajuns să-i cunosc în toți anii de facultate și totuși în căutare de sine, o dată ce am absolvit facultatea, mi-am luat un bilet cu singură direcție în Asia. Nu știam la vremea aia pe cât timp sau unde, știam doar că mă pot descurca și că voi primi răspunsuri odată ce mă voi afla acolo. Cam asta s-a și întâmplat timp de un an de zile în toate țările pe care le-am vizitat în perioada respectivă – Singapore, Malaezia, Thailanda, Laos, Cambodia, Vietnam, Filipine.

Involuntar am pus în practică toată teoria și experiența pe care am avut-o în Olanda, de la creat itinerarii dintr-un loc în altul până la a atrage oameni din domeniu și proiecte pe sufletul meu…așa cum s-a întâmplat cu Asia by Myself și întâlnirea cu Alina la o piață de noapte pe insula Koh Phangan. Avem o poveste frumoasă în spate, dar ți-o povestesc cu altă ocazie 🙂

Mai apoi am continuat să însoțesc călători prin toată lumea, i-am ajutat să se îndrăgostească de această planetă la fel de mult cum am făcut-o eu și cum continui să o fac. În anul 2024 am cutreierat  din nou prin țările din Asia de Sud Est, am mai adăugat la listă Indonesia, Coreea de Sud, China, Marea Britanie, Maroc, Georgia, Tunisia.

Pe lângă tururile ca și însoțitor de grup, mai am în portofoliu și organizarea călătoriilor de la A la Z pentru peste 50 de călători Asia by Myself. Numărul călătorilor se mărește de la sezon la sezon, iar eu mai fericit decât atât…nu cred că pot să fiu. Călătoriile sunt parte din ADN-ul meu, nu pot fără ele așa cum nici ele nu pot fără mine.

Hai să ne conectăm și să construim împreună povestea TA asiatică la care visezi din totdeauna!