Codul etic la ceremoniile budiste din Luang Prabang

Ceremonia de pomană a călugărilor, Tak Bat sau Alms giving ceremony este o tradiție în cultura budistă din Laos, datând din secolul al XIV-lea și celebrându-se cu sfințenie în fiecare dimineață și astăzi.

Am locuit o lună de zile în Luang Prabang, orașelul cochet protejat de UNESCO în care timpul s-a oprit pe loc în cel mai frumos și autentic mod posibil. Dacă ești în căutarea unor cazări în Luang Prabang, am scris aici despre câteva hoteluri deosebite care au reușit să combine trecutul istoric cu luxul contemporan al zilelor noastre și pe care le recomand din suflet.

Știam despre această ceremonie ca fiind o activitate spirituală care se desfășoară în tăcere, având o semnificație profundă pentru localnici dar și pentru toți cei care practică religia budistă. Mai știam, din auzite, că s-a transformat într-un circ pentru turiști și vorba aia – nu mai e ce-a fost. Era totuși imposibil să nu particip măcar o dată la această ceremonie și să văd cu ochii mei despre ce este vorba de fapt.

Ceremonia are loc în fiecare zi la răsăritul soarelui, în perioada martie-octombrie între 05:30-06:30 și în perioada noiembrie-februarie între 06:00 – 07:00. Eu mă trezisem pe la 05:00, pentru că eram cazată la 3 Nagas pe bulevardul principal de lângă templul Wat Sensoukharam, iar în mai puțin de 10 min eram jos și îi așteptam în liniște.

Da, în liniște ar trebui să se desfășoare totul. Zeci de localnici stau îngenunchiați jos sau pe un scaun mic la margine de stradă și așteaptă cu ofrandele în mână să treacă călugării pe lângă ei. Ofrandele conțin de-obicei orez simplu sau lipicios în formă rotundă pregătit de localnici sau chiar de hotelurile la care sunteți cazați. O să vezi și femei care încearcă să îți vândă destul de insistent acest orez la preț dublu sau chiar triplu în timp ce trec călugării pe lângă tine, nu contează ești tu budist sau nu (p.s. nu este indicat să oferi aceste ofrande și să participi la ceremonie dacă nu ești budist). Nu am avut o problemă cu aceste femei neapărat, ci cu zecii de turiști gălăgioși care pe lângă faptul că făceau zgomot și glume, mai și alergau după călugări cu aparatul de fotografiat pentru a prinde cadrul perfect.

Vei vedea și mulți chinezi veniți cu tururile organizați care vor sta așezați pe acele scăunele, așteptând momentul să întindă pomana de orez și să își facă mult așteptatul selfie cu un călugăr care nici măcar nu are voie să facă contact vizual cu tine sau să îți zâmbească. Sfatul sau rugămintea mea ar fi, dacă nu ești budist, să participi la această ceremonie sacră în liniște, păstrând o distanță respectuoasă. Iar dacă faci poze, fă-le cu zoom, fără sunete de click sau vorbind în timpul filmării. Cred că e de la sine înțeles că ar trebui să te îmbraci modest, acoperindu-ți umerii, pieptul și picioarele. Vei mai vedea și diferite pancarte cu reguli și etichete sociale de-a lungul străzii principale și nu numai, din păcate ele ne fiind respectate de majoritatea turiștilor.

Eu totuși am vrut să am parte de o experiență mai autentică și din fericire, la distanță de 5 min de mers pe jos, am găsit-o. E suficient să te îndrepți spre strada paralelă Kounxoau Rd sau Sisaleumsack Rd pentru a vedea localnicii îngenunchiați, așteptând umil lângă coșurile pregătite de cu seară nu doar cu orez, ci și cu fructe, legume, pachete de faină și alte de-ale gurii. Și pentru că această ceremonie are loc zilnic, călugării adună destul de multă mâncare și tot ce rămâne se distribuie familiilor nevoiașe din zonele rurale are Laosului.

După ce am hoinărit străduțele ascunse de ochii lumii, am luat la pas Luang-ul, ora 07:00 fiind perfectă pentru al descoperi altfel. Destul de devreme pentru turiști și suficient pentru ai vedea pe localnici cum își pregătesc copiii de școală, cum își aranjează fructele la tarabă sau cum își spală vasele în lighean pe marginea trotuarului.

Pe la 8-9 dimineața încep a se deschide cafenelele și patiseriile franco-laoțiene, iar asta o vei ști de îndată ce vei simți mirosul baguette-lor sau deserturilor proaspete în timp ce te plimbi pe malul Mekong-ului sau pe bulevardul Sakkaline RD.

Câteva din localurile pe care le recomand și în care am putut să-mi savurez cafeaua de dimineață au fost Le Banneton Café French Bakery, Saffron Coffee’s Espresso, Joma Bakery Cafe și Indigo Cafe & Eatery.

O călătorie nu ar mai avea atât de mult farmec dacă nu ne-am alătura localnicilor pentru a observa cum locuiesc ei zilnic și pentru a înțelege mai multe din cultura și obiceiurile lor, însă ar trebui tot timpul să tratăm cu respect tradițiile și ce ne face, în esență, diferiți unii pe alții. Astfel conturăm o lume în care suntem toți deschiși spre diversificare, respectare și acceptare.